Gasca tatalui meu, era pe vremuri gasca de gasca:)
7-8 baieti din Mahalaua Colentinei, cu 2-3 fete mai mici decat ei, erau surorile baietilor in cauza. Acum ca povestesc,imi vin in minte Ciresarii :).
Si gasca asta a facut de toate impreuna: intalniri, primele iesiri cu fetele sau cu baietii, dupa caz, tampenii, bucurii, petreceri, si cum era si normal, s-au nasit si s-au cununat intre ei ca sa ramana pe viata nedespartiti. Si cam asa a si fost. Majoritatea locuiau pe aceiasi strada chiar.
Cu aceasta singura exceptie, gasca lor imi aminteste si de ceea ce a fost gasca noastra.
Nasul meu era bineinteles, prietenul tatalui meu si m-au botezat fericiti pe mine. Nasii mei nu au avut copii, copilaria mea fost petrecuta in imediata lor apropiere ( o strada distanta ). Apoi, cu batranetea, au decis sa se mute la tara si cu timpul si viata, nu ne-am mai vazut.
Am revazut-o pe nasica cu putin timp inainte sa plece dintre noi, dar pe nasicul, dupa ce a murit ea, mai ales, nu l-am mai vazut decat, cred ca o data, s-a retras in casuta lui de la tara.
Tatal meu a murit demult, cand eram eu mica, ceilalti s-au dus si ei rand pe rand, mai sunt doar cativa din vechea gasca, acum batrani, schimbati si ....
Ieri am fost la inmormantarea nasicului meu. S-a dus si el sa isi intalneasca vechea gasca, probabil ei sunt acum la o bere ceva, ca au multe de povestit.
Nasica si nasicul meu aveau, cum avem si noi azi un cuvant de alint, un fel de"draga", "iubi", etc. Cuvantul magic cu care era alintat nasul meu, era miezul. Nasul meu a fost miezul vietii ei si eu am avut nas, cum se putea altfel, sa fiu botezata, decat de un miez.
La revedere, miezule!
La revedere nasicule, poza asta e pentru tine :)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu